June 27, 2013

Mini tarte cu crema de vanilie si fructe

Îi multumesc Simonei pentru invitatia la provocarea " Dulce Românie", care este gazduita în aceasta luna de blogul Simona's World. Luna asta a fost una încarcata pentru mine, si credeam ca nu voi ajunge sa particip. Totusi, chiar daca mai codasa, se pare ca reusesc si eu macar la sfîrsitul lunii.
Una din teme cere aluaturi dospite, fie dulci sau sarate, iar a doua - aperitive festive, deserturi colorate, în cinstea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului.
Am ales ceva dulce, simplu (cum altfel?)  si colorat, numai bun pentru copii - Mini tarte cu crema de vanilie si fructe de sezon. Un desert proaspat inundat de parfum si arome. Reteta aluatului o gasiti pe blog. E vorba de Pâte Brisée, în care am mai adaugat 1-2 linguri de zahar (nu am masurat exact) si coaja de lamîie razuita, deshidratata. Din acest aluat ies 6-8 mini tarte.





Ingrediente:

  • 1 portie de Pâte Brisée ( in plus 1-2 linguri zahar si coaja de lamîie)*
  • 400 ml lapte
  • 3-4 pistile de sofran (optional)
  • 30 g amidon de porumb
  • 3-4 linguri zahar/ dupa gust
  • 1 pastaie vanilie
  • 6-8  cirese mari fara sîmburi
  • 18-24 zmeurici
  • 8-10 capsunele
  • 1 mîna buna de afine
  • 1 pliculet agar-agar (optional)

Fructele proaspete, starletele :) 


* Aluatul se prepara exact ca aici, în plus se adauga o lingura de zahar si coaja de lamîie. În timp ce aluatul se odihneste la frigider, se ung formele de tarte cu unt si se presara cu un start fin de faina (sa fiu sigura ca ies tartinele întregi din forma). Daca aveti alte forme, fie teflonate, silicon sau alte materiale, le folositi asa cum stiti si le cunoasteti. 
Se imparte aluatul în 6-8 bucati, se formeaza bilute care se aplatizeaza cu podul palmei si degetele, pîna se obtine o foaie rotunda de aproximativ 12-13 cm. Se imbraca interiorul formelor si se dau la frigider pe masura ce pregatiti cîte una.
Se dau în cuptorul preîncalzit la 180-190°C timp de 15-17 minute. 


Se scot formele pe un gratar si se lasa la racorit. Nu scoateti tartinele atît cît sînt înca fierbinti - sînt înca moi si fragede, iar riscul de a se rupe e mare. Cînd se pot atinge formele cu mîna, se pot întoarce în palma, iar apoi repartizati tartele din nou pe gratar, pentru a nu transpira. Numai bine pîna se racesc, preparati crema, de fapt budinca.
Se amseteca amidonul cu cîteva linguri de lapte rece. Restul se pune la fiert cu pistile de sofran. Cîteva pistile doar coloreaza putin laptele. Pe masura ce laptele se încalzeste se va colora putin. Cînd este de un galben palid se îndeparteaza sofranul si se adauga pastaia de vanilie despicata, se amesteca. Cui nu-i place aspectul "picatelat" poate folosi extract de vanilie, sau vanilie sub alta forma. Pe mine nu ma deranjeaza, prefer vanilia pura.
Se adauga si zaharul, iar cînd laptele clocoteste se adauga amidonul înmuiat în lapte rece si se amesteca cu spor pîna se îngroasa. Se îndeparteaza pastaia de vanilie si se umplu tartele cu crema obtinuta. 


Fructele le-am spalat. Zmeura si afinele le-am lasat la scurs într-o sita, cireselor le-am îndepartat coditele si sîmburii, 
iar capsunelor partea verde - i-am taiat exact înainte de a-i aseza pe tarte. 


Cine doreste poate prepara un jeleu/gelatina dupa indicatiile de pe ambalaj.
Eu am preparat un pliculet de agar-agar rosu (colorat cu pulbere de sfecla rosie),
si am pensulat fructele pentru a avea un aspect mai lucios. 



Notita:

- tartinele se pot umple cu ce crema doriti
- se pot umple cu budinci felurite
- se pot acoperi cu tot soiul de fructe, atît proaspete cît si din compot
- se poate renunta la fructe, iar peste budinca puteti presara nuci caramelizate
- puteti umple tartele cu crema de vanilie peste care presarati zahar brun si-l caramelizati cu arzatorul
- le puteti umple cu mere date pe razatoare si calite putin, iar deasupra puteti spritui o bezea, apoi dati tartinele sub grilul cuptorului pentru a o rumeni
- puteti umple tartinele cu lemon curd, etc...

Aici alte budinci:

- Budinca de cocos
- Budinca de caramel
- Budinca praliné

5 comments:

  1. Deliziose le tue tortine alla frutta, belle e buonissime. Buona serata Daniela.

    ReplyDelete
  2. Foarte aratoase si...pe placul meu!!!

    ReplyDelete
  3. elles sont bien tentantes ces tartelettes aux fruits un vrai régal bravo
    bonne soirée

    ReplyDelete